Statele Unite vor continua să aibă o relaţie specială cu Marea Britanie şi cu Uniunea Europeană, afirmă preşedintele SUA, Barack Obama, subliniind că respectă decizia poporului britanic de ieşire din UE.
"Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor rămâne parteneri indispensabili ai Statelor Unite chiar dacă se va începe renegocierea relaţiei dintre aceste două părţi, prin respectarea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii Europei, Marii Britanii şi Irlandei de Nord", a declarat Barack Obama.
Înaintea referendumului, Obama avertiza că eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta grav relaţiile comerciale cu Statele Unite.
"Este corect să spunem că la un moment dat ar putea exista un acord comercial SUA-Marea Britanie, dar acest lucru nu se va întâmpla curând pentru că noi ne concentrăm pe finalizarea Acordului cu Uniunea Europeană. Marea Britanie riscă să ajungă la capătul rândului, nu pentru că nu am avea o relaţie specială, ci din cauza impactului major al unui acord comercial de acest tip; este mai eficient să avem un acord pentru acces pe o piaţă mare, în care sunt multe ţări, decât să semnăm acorduri bilaterale mici", afirma Obama în aprilie, referindu-se la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).