"Nu există decât două soluţii corecte în acest caz: achitarea sau pedeapsa cu moartea", a subliniat Breivik.
"O pedeapsă cu închisoarea de 21 de ani este patetică. Nu doresc (pedeapsa cu moartea-n.r.), dar aş respecta verdictul", a precizat el.
Referitor la celelalte două celule despre care susţine că ar exista, el a afirmat, răspunzând la o întrebare a acuzării, că acestea ar putea lovi Norvegia în orice moment.
Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik continuă să depună mărturie miercuri, în cea de a treia zi a procesului său, la Oslo.
La 22 iulie 2011, Breivik a ucis opt persoane detonând o bombă în faţa unei clădiri-turn în care se află sediul guvernului premierului laburist, absent din sediu la momentul respectiv.
Ulterior, îmbrăcat în poliţist, el a tras cu sânge rece timp de peste o oră asupra membrilor Tineretului laburist reuniţi într-o tabără de vară pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, provocând moartea altor 69 de persoane, în cea mai mare parte adolescenţi.