Antena 3 CNN Externe Brazilia va investi 3 miliarde de dolari în aeroporturi, pentru CM 2014

Brazilia va investi 3 miliarde de dolari în aeroporturi, pentru CM 2014

<1 minut de citit Publicat la 12:47 20 Iul 2010 Modificat la 12:47 20 Iul 2010
Brazilia va investi 3 miliarde de dolari în aeroporturi, pentru CM 2014

Guvernul brazilian a aprobat luni un buget de aproape 3 miliarde de dolari pentru renovarea şi extinderea aeroporturilor naţionale, în vederea Cupei Mondiale la fotbal din 2014.

Guvernul a asigurat totodată şi investiţii de aproximativ 400 de milioane de dolari în porturi, sperând că ţara va fi pregătită pentru importantul eveniment. Oficialii şi-au exprimat îngrijorarea privind pregătirile ţării, dar preşedintele Luiz Iancio Lula da Silva a spus că totul va fi gata la timp. "Lucrările se efectuează foarte rapid", a spus el.

Investiţiile aprobate luni vor ajuta totodată organizarea Jocurilor Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro. "Acum vom investi în zonele sensibile precum aeroporturile. Ne aşteptăm la 600.000 de turişti şi la alte 3 milioane de persoane braziliene care vor călători între cele 12 oraşe gazdă", a declarat Orlando Silva, ministrul Sportului din Brazilia.

Un studiu recent al guvernului arată că Brazilia va investi în total 18 miliarde de dolari în următorii ani în infrastructură.

Antena3.ro

×
Etichete: CM2014
x close