„Rămâne în istorie ca o personalitate care a imprimat vieţii economice şi politice internaţionale amprenta sa. Thatcherismul a devenit o politică, este studiat în toate universităţile mari ale lumii”, a precizat directorul DC News.
„Margaret Thatcher a fost pentru Europa şi Marea Britanie ceea ce a fost Ronald Reagan pentru Statele Unite. A impus un model economic al liberalismului cu orice preţ, cu toate consecinţele. A făcut faţă unor provocări economice extraordinare. Atunci când a venit la putere, Marea Britanie era într-o criză profundă de mai bine de un deceniu, cu o economie învechită şi cu o industrie neperformantă”, a adăugat jurnalistul.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit luni, în urma unui atac cerebral.
"Doamna de fier", în vârstă de 88 de ani, a decedat luni dimineaţă, potrivit purtătorului său de cuvânt.
„Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.