Antena 3 CNN Externe Imagini apocaliptice după incendiile masive la Bodrum, în Turcia, unde turiștii au fost evacuați de Garda de Coastă

Imagini apocaliptice după incendiile masive la Bodrum, în Turcia, unde turiștii au fost evacuați de Garda de Coastă

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 11:12 01 Aug 2021 Modificat la 17:46 01 Aug 2021
Bodrum ashes

În orașul Bodrum au fost evacuate trei hoteluri de cinci stele.

Numărul celor evacuați depășește 1.000, conform CNN

Până în prezent, incendiile, care fac ravagii în țară, de miercuri, au ucis șase persoane.

Sâmbătă au fost confirmate încă două decese.

Este vorba despre două persoane care au murit în timpul operațiunilor menite să aducă sub control focarele din sudul provinciei Antalya.

Oficialitățile turce spun că toate cele 10 incendii majore sunt în prezent sub control.

Imagini distribuite pe Twitter de primarul din Bodrum, Ahmet Aras, arată amploarea dezastrului produs de foc: un peisaj gri, acoperit de cenușă, cu cioturi carbonizate de copaci se întinde pe coasta muntelui, acolo unde nu cu mult timp înainte era o pădure.

De asemenea, presa locală a publicat imagini dramatice cu oameni încărcați cu bagaje care fugeau din zonă în timp ce frontul unui incendiu se apropia rapid dinspre o coastă montană împădurită.

Între timp, anchetatorii încearcă să afle dacă unele dintre focuri au fost puse intenționat, în contextul relatărilor că un suspect a fost arestat.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat, sâmbătă, orașul Manavgat, unde au fost confirmate cinci din cele șase decese consemnate în urma incendiilor.

Criticat pentru lipsa avioanelor echipate pentru stingerea incendiilor, Erdogan a spus că aparate sosite din Azerbaidjan, Rusia, Iran și Ucraina sunt implicate în operațiunile anti-incendii.

Galerie foto: Incendiile determină evacuarea turiștilor la Bordurm, Turcia

×
x close