Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat luni că se așteaptă ca aliații europeni să continue să sprijine puternic NATO, în ciuda victoriei extremei drepte în primul tur al alegerilor legislative din Franța, relatează AFP.
Întrebat despre succesul istoric al Rassemblement National, Blinken a evitat să facă comentarii directe, preferând să vorbească despre întărirea NATO de la invazia Ucrainei de către Rusia.
Partidul lui Marine Le Pen, care a avut în mod tradițional o atitudine rezervată față de NATO, și aliații săi au câștigat detașat primul tur al alegerilor legislative din Franța, obținând un scor istoric de 33,14%, în fața Noului Front Popular, care reunește partidele de stânga (27,99%), și a taberei președintelui Emmanuel Macron (20,04%).
„Alianţa se mobilizează pentru a ne asigura că dispunem de apărări adecvate în întreaga alianţă, acolo unde sunt necesare, acolo unde sunt importante", a declarat Blinken la Brookings Institution, un think tank din Washington, potrivit Agerpres.
„Aceasta este de trei ani şi jumătate traiectorie clară. Nu cred că asta se va schimba, indiferent de politica momentului în Europa", a adăugat el.
„Avem aliaţi foarte puternici, parteneri foarte puternici", a mai afirmat secretarul de stat, citând în special Italia premierului Giorgia Meloni, şefa partidului postfascist Fratelli d'Italia.
„Prin urmare, sunt încrezător că vom continua să mergem înainte, iar asta pentru că din nou este clar în interesul oamenilor pe care trebuie să-i reprezentăm cu toţii", a spus el.
Întrebat în cursul unui briefing de presă, unul dintre purtătorii de cuvânt ai săi a asigurat apoi că Statele Unite intenţionează să-şi menţină alianţa solidă cu Franţa, care este "cel mai vechi aliat al nostru, cu care avem o istorie lungă şi mândră de valori democratice".
„Avem deplină încredere în instituţia şi procesele democratice ale Franţei şi intenţionăm să continuăm cooperarea noastră strânsă cu guvernul francez în toate priorităţile de politică externă", a declarat Vedant Patel, adjunct al purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
De la invazia rusă din februarie 2022, NATO a primit doi noi membri, Finlanda şi Suedia, ceea ce ridică la 32 numărul total de membri.
NATO organizează săptămâna viitoare un summit la Washington pentru cea de-a 75-a aniversare a Alianţei Nord-Atlantice.