O serie de documente secrete ale Casei Albe arată ce s-a întâmplat de fapt în privinţa invaziei din Irak şi cum se fac jocurile politice la nivel înalt.
Discuţiile dintre Tony Blair şi George Bush, din 2002, arată clar cum fostul premier britanic şi-a declarat sprijinul necondiţionat pentru o acţiune militară în Irak, deşi în faţa alegătorilor a susţinut mereu o cale paşnică.
La schimb, Bush i-a pus la dispoziţie "spioni" în favoarea Partidului Laburist, care să ajute la manipularea opiniei publice, în sprijinirea soluţiei militare în Irak.
Blair a negat mereu existenţa unei înţelegeri parafată "cu sânge" cu George W. Bush, însă documentele apărute recent îl contrazic în totalitate.
Documentele arată că în 2002 Blair a minţit cu bună-ştiinţă în privinţa lui Saddam, despre care a spus că poate apela şi folosi arme chimice în mai puţin de o oră.
Documentele se află printre cele 30.000 de emailuri ale lui Hillary Clinton, desecretizate prin ordinele instanţelor de peste Ocean.