Antena 3 CNN Externe Blackout în Kazahstan, locul ultimei desfășurări de trupe rusești peste granițe. Alte țări din Asia Centrală au fost afectate

Blackout în Kazahstan, locul ultimei desfășurări de trupe rusești peste granițe. Alte țări din Asia Centrală au fost afectate

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:53 25 Ian 2022 Modificat la 09:54 25 Ian 2022
Blackout
Sursa foto: hepta

Este vorba de Kazahstan, Uzbekistan și Kârgâzstan, unde autoritățile și rezidenții raportează întreruperi de curent în marile orașe.

Pana de curent s-a declanșat după ce o linie electrică importantă din Kazahstan a fost deconectată.

Rețelele celor trei foste republici sovietice sunt interconectate.

Prin intermediul Kazahstanului, aceste state sunt legate la rețeaua electrică din Rusia, pe care o pot folosi în cazul unor penurii neașteptate.

Reuters notează că magistrala electrică nord-sud din această țară, care leagă sudul Kazahstanului, dens populat, și cei doi vecini ai săi de marile centrale electrice din nord și de rețeaua rusă, a fost deconectată marți dimineață din cauza unei "situații de urgență".

Dezechilibrul care a impus deconectarea magistralei a apărut în partea central-asiatică a rețelei, a indicat compania KEGOC, care operează rețeaua.

Au fost anunțate întreruperi în cel mai mare oraș al Kazahstanului, Almaty, și în câteva orașe importante din sud, aproape de granițele cu Uzbekistan și Kârgâzstan.

Autoritățile din Uzbekistan și Kârgâzstan au declarat că repornesc centralele electrice după ce au efectuat opriri de urgență și că vor rămâne, momentan, deconectate de la rețeaua din Asia Centrală.

×
Etichete: blackout kazahstan
x close