Fondatorul Microsoft a spus că numărul de decese „complet îngrozitor”, dar și daunele economice cauzate de coronavirus ar trebui să conducă spre finanțarea proiectelor menite să îmbunătățească vaccinurile, tratamentele și testele de diagnosticare care vor fi necesare pentru a limita mai eficient următoarea pandemie.
Bugetele de cercetare şi dezvoltare ar trebui să se concentreze asupra punctelor slabe relevate de răspândirea rapidă a COVID-19 în lume, apreciază fondatorul Microsoft, într-o întâlnire cu fostul ministru britanic al Sănătății, Jeremy Hunt.
”Nu avem vaccinuri care să blocheze transmiterea”
”Știți, nu avem vaccinuri care să blocheze transmiterea (COVID-19). Avem vaccinuri care îți protejează sănătatea, dar reduc doar puțin transmiterea”, subliniază el. „Avem nevoie de un nou mod de a face vaccinuri”, mai spune acesta.
Vaccinurile blochează parțial transmiterea virusului, însă sunt mult mai eficiente în prevenirea formelor grave ale bolii.
Un grup de experți în eficiența vaccinurilor care consiliază Comitetul Sage al Guvernului britanic apreciază că o vaccinare completă cu vaccinul anti-COVID AstraZeneca-Oxford asigură o protecție de 65%, iar cu Pfizer-BioNtech de 75%, în timp ce ambele conduc la o evitare a spitalizării în proporție de 95%. Însă imunitatea scade semnificativ în timp.
Impactul medicamentelor COVID a fost „mult mai mic decât era cazul”
Totodată, Gates deplânge lipsa unor tratament eficiente COVID. Acesta spune că, deși steroidul dexametazonă și noul medicament antiviral molnupiravir ar putea ajuta, impactul terapeutic a fost „mult mai mic decât ar fi trebuit să fie”.
Acesta critică dur și eșecul în ceea ce privește testarea în scăderea mortalității cauzate de COVID.
Bill Gates, care avertiza în 2014, într-o conferință Ted, că lumea nu era pregătită în vederea viitoare pandemii, speră că, peste cinci ani, să poată scrie o carte despre felul în care lumea este pregătită în prezent de această eventualitate.
„Va fi nevoie de zeci de miliarde în cercetare și dezvoltare”, a spus el, „și probabil aproximativ un miliard pe an pentru un grup de lucru pentru pandemie la nivelul OMS (Organizația Mondială a Sănătății)”.
Un nou grup de lucru la OMS
Grupul de lucru al OMS va efectua supravegherea pandemiei și va organiza ceea ce Gates a numit „jocuri cu germenii”, adică răspunsurile țărilor la evenimente care ar putea declanșa viitoarea criză, cum ar fi un bioterorist care declanșează variola în 10 aeroporturi.
„Există epidemii cauzate în mod natural și epidemii cauzate de bioterorism care ar putea fi chiar mult mai rele decât ceea ce am experimentat astăzi”, a spus Gates. „Și totuși, progresele în știința medicală ar trebui să ne ofere instrumente pe care, știți, le-am putea face mult mai bine. Așadar, aceasta ar fi o prioritate. Anul următor va trebui, însă, să facem alocări, inclusiv acest grup de lucru mondial privind pandemia”, a adăugat Gates, potrivit The Guardian.
Mare parte din munca necesară pentru a pregăti o viitoare posibilă pandemie ar implica producerea unor vaccinuri ieftine, construirea unor fabrici pentru a le produce și ”eradicarea” gripei și a răcelii comune”, mai spune Gates. Vaccinurile ar putea fi „doar un mic plasture pe braț” care ar fi „incredibil de benefic” chiar și în afara unei pandemii, a spus el.
”Alături de mesajul luptei împotriva modificărilor climatice și lupta continuă împotriva bolilor celor săraci, pregătirea pentru pandemie este ceva despre care voi vorbi mult”, a spus Gates. „Și cred că se va găsi un teren fertil pentru că am pierdut miliarde de dolari și milioane de vieți. Și cetățenii se așteaptă ca guvernele lor să nu lase asta să se întâmple din nou”.