Antena 3 CNN Externe Big in Japan: cel mai înalt zgârie-nori a fost inaugurat la Tokyo

Big in Japan: cel mai înalt zgârie-nori a fost inaugurat la Tokyo

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:41 24 Noi 2023 Modificat la 15:41 24 Noi 2023
profimedia-0823939551
Sursa foto: Profimedia Images

Este vorba despre Azabudai Hills Mori JP Tower, cu o înălțime de 330 de metri.

Presa internațională relatează că această construcție și facilitățile din jurul său au o suprafață de 861.700 de metri pătrați și includ spații de birouri, zone verzi, unități rezidențiale, camere de hotel, precum și magazine și restaurante.

Noul turn va găzdui 20.000 de lucrători și 3.500 de rezidenți atunci când va fi complet ocupat și este de așteptat să primească 30 de milioane de vizitatori pe an, conform dezvoltatorului, Mori Building.

JP Tower este cu 30 de metri mai înalt decât clădirea Abeno Harukas din Osaka, deținătoarea anterioară a recordului pentru cel mai înalt zgîrie-nori din Țara Soarelui Răsare.

Totuși, nu este cea mai înaltă structură din Japonia: aceasta continuă să rămână Tokyo Skytree, un turn de radiodifuziune și observare din estul capitalei, care are 634 de metri.

La categoria "zgârie-nori", JP Tower ar urma să fie depășit în martie 2028, odată cu finalizarea unei clădiri de 390 de metri înălțime de către Mitsubishi Estate, tot în Tokyo.
 

×
x close