Antena 3 CNN Externe Biden și Putin, față în față la Geneva. Radu Magdin, analist de politică externă, despre mizele acestei întâlniri istorice

Biden și Putin, față în față la Geneva. Radu Magdin, analist de politică externă, despre mizele acestei întâlniri istorice

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 17:58 16 Iun 2021 Modificat la 18:08 16 Iun 2021
o_1f8al7jcr18071eoq7f1f331k0ib.jpg

Sabina Iosub a comentat imaginile de la Geneva, acolo unde a avut loc întâlnirea oficială dintre Joe Biden şi Vladimir Putin. 

Vladimir Putin i-a mulțumit președintelui american pentru inițiativa de a organiza reuniunea de la Geneva, însă cei doi lideri ar fi evitat să se privească în ochi.

"Dacă ne uităm la imaginile de afară, de la primire, îi vedem destul de stingheri în momentul în care au rămas singuri. Biden s-a îndreptat către Putin, au dat mâna, au întors privirea, dar în direcţii diferite, tocmai pentru a privi căre camere, fiecare către jurnaliştii săi, cum s-ar spune. Apoi, imaginile din interior îi arată total diferiţi. Dacă în momentul fotografiei de la intrare îl vedeam destul de încruntat pe Biden, în salon, Biden era ceva mai relaxat (...) Biden i-a zis lui Putin că scutul antirachetă din România trebuie să fie pe ordinea de zi", a remarcat Sabina Iosub, la 'Situation Room'.

De asemenea, Radu Magdin, analist de politică externă, a explicat care sunt mizele aceste întâlniri istorice, atât pentru americani, cât şi pentru ruşi.

"Cea mai importantă miză pentru americani e decuplarea Rusiei de la relaţia cu China"

Este un exerciţiu interesant de a vedea faptul că, un fost operator de servicii de informaţii ruse are emoţii. Dincolo de ceea ce este eliberat în spaţiul public, miza cea mai importantă este ceea ce nu se comunică de fapt în spaţiul public. Cred că miza cea mai importantă din această perspectivă pentru americani, este decuplarea Rusiei de la relaţia cu China. Ceea ce America lui Biden a făcut în ultimele săptămâni, a fost să restabilească pe cât se poate, calitatea relaţiei transatlantice. Vedem nu întâmplător acest episod, e foarte important, de relaţie bilaterală majoră globală, vine după G7, după summitul NATO şi după summitul UE-Statele Unite. Deci, Joe Biden e întărit în această întâlnire, pentru că a bifat o reactulizare a relației transtalantice, a relației dintre Statele Unite și Europa. România, categoric este un punct important în această relație, atât ca și membru al Uniunii Europene, cât și ca țară NATO. 

Sabina Iosub: Care ar putea fi impactul acestei întâlniri în ţara noastră?

Impactul nu va exista. Cred că, cu siguranță în estul Europei, noi ne uităm cu mare atenție la orice posibile întâlniri de detensionare, sau de normalizare a relației dintre Statele Unite și Rusia, din perspectiva a ceea ce ar putea însemna această normalizare ca și sferă de influență. Estul Europei este parte din Vest și nu își dorește să mai fie în zona de influență a estului și în special a Rusiei. Deci, categoric, întotdeauana când au loc asemenea întâlniri cu Rusia la masă, întrebarea legitimă la București, la Varșovia, în alte capitale, este ca nu cumva să fim, nu neapărat lăsați din mână, ci mai degrabă, nu cumva să existe vreun dubiu cu privire la faptul că noi suntem și rămânem în tabăra în care suntem și că angajamentul aliaților noștri, în cazul în care Rusia face probleme de varii maniere în regiune, nu rămâne la fel de puternic. Eu cred că putem sta liniștiți la acest capitol.

Radu Magdin: "Miza rusească reală în aceste discuții, este eliminarea sancțiunilor"

Pe Rusia a durut-o la buzunar, pachetul de sancțiuni economice americane și europene. Rușii au probleme de capitalizare în momentul de față. Ei vor bani în esență și dacă pot obține în perioada imediat următoare o relansare economică bazată, fie pe eliminarea sancțiunilor, fie pe evitarea lor, minimizarea lor, cu atât mai bine pentru ei.

Pentru americani, miza este alta. Pentru americani, miza este China", a explicat analistul de politică externă.

Citiţi şi: Biden şi Putin la aceeaşi masă după 10 ani. Schimbare de ton la președintele SUA: "America și Rusia, două mari puteri"

×
x close