Antena 3 CNN Externe Biden nu scapă de presiunea din partid să renunţe la candidatură. Tot mai mulţi democraţi se tem că nu îl poate învinge pe Trump

Biden nu scapă de presiunea din partid să renunţe la candidatură. Tot mai mulţi democraţi se tem că nu îl poate învinge pe Trump

joe biden profimedia
Preşedintele Biden continuă să susţină că se află în cea mai bună formă pentru a-l învinge pe fostul preşedinte Trump. Sursa foto: Profimedia Images
10 Iul 2024   •   11:31

Un număr tot mai mare de democraţi din Congresul Statelor Unite au declarat că se tem că preşedintele Joe Biden nu îl va putea învinge pe Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Un al şaptelea democrat din Camera Reprezentanţilor i-a cerut public lui Biden, în vârstă de 81 de ani, să renunţe la campania pentru un al doilea mandat, iar senatorul Michael Bennet a devenit primul democrat din Senat care a declarat că Biden nu poate câştiga alegerile, deşi nu i-a cerut explicit acestuia să renunţe.

„Donald Trump este pe cale, cred, să câştige aceste alegeri, şi poate câştiga cu o victorie covârşitoare şi să ia cu el Senatul şi Camera Reprezentanţilor”, a declarat senatorul democrat Michael Bennet într-un interviu pentru CNN.

Întrebat dacă Biden ar trebui să-şi încheie campania, el a răspuns: „Aceasta este o decizie pe care preşedintele trebuie să o ia”.

Dacă Donald Trump va câştiga alegerile prezidenţiale şi republicanii obţin majoritatea în ambele camere ale Congresului, el se va confrunta cu puţine obstacole în luarea unor decizii asupra unor schimbări majore în politică. 

Democraţii se confruntă deja cu o luptă dificilă pentru a-şi proteja majoritatea în Senat, în condiţiile în care trebuie să-şi apere locurile în statele unde există un mare sprijin pentru republicani.

Liderii democraţi din Senat şi Camera Reprezentanţilor, Chuck Schumer şi Hakeem Jeffries, au făcut puţine declaraţii despre orele de discuţii cu uşile închise între legislatorii democraţi, care, în orice situaţie, nu au autoritatea de a-l îndepărta pe Biden, chiar dacă au convenit asupra unui plan de acţiune.

Reprezentantul Mikie Sherrill a devenit cel de-al şaptelea democrat din Camera Reprezentanţilor care i-a cerut public lui Biden să renunţe la cursa pentru Casa Albă, spunând într-un comunicat: „Miza este prea mare şi ameninţarea este prea reală pentru a rămâne tăcut”.

Şi alţi parlamentari şi-au exprimat îngrijorarea că Biden nu a făcut suficient pentru a convinge alegătorii că dezbaterea cu Trump a fost o greşeală, mai degrabă decât o adevărată reflectare a abilităţilor sale.

Însă preşedintele Biden continuă să susţină că se află în cea mai bună poziţie pentru a-l învinge pe fostul preşedinte Trump, în vârstă de 78 de ani, pe care îl consideră o ameninţare reală la adresa democraţiei americane.

Liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a evitat întrebările despre starea de sănătate a lui Biden, spunând de trei ori: „Sunt alături de Joe”, în timpul unei scurte întâlniri cu presa, după ce democraţii din Senat s-au întâlnit la prânz pentru a discuta despre campania preşedintelui.

„Deşi preşedintele Biden a spus clar că simte că este cel mai bun candidat pentru a câştiga aceste alegeri, nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimele 12 zile nu sugerează că alegătorii văd lucrurile în acelaşi mod”, a spus reprezentanta Lori Trahan într-un comunicat marţi.

Un sondaj Reuters/Ipsos de săptămâna trecută arată că unul din trei alegători democraţi înregistraţi consideră că Biden ar trebui să renunţe la cursa pentru Casa Albă, 59% spunând că este prea în vârstă pentru a lucra în guvern.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close