Antena 3 CNN Externe Berlusconi, propus pentru Premiul Nobel pentru Pace de un grup de susţinători

Berlusconi, propus pentru Premiul Nobel pentru Pace de un grup de susţinători

<1 minut de citit Publicat la 12:51 04 Iun 2009 Modificat la 12:51 04 Iun 2009
Berlusconi, propus pentru Premiul Nobel pentru Pace de un grup de susţinători
Suporterii lui Silvio Berlusconi s-au săturat să citească în presa de scandal articole care îl denigrează pe actualul premier italian. Astfel a încolţit în mintea multora ideea de a încerca să îi schimbe imaginea, ciuntită în ultima vreme de tot felul de acuzaţii, de la cea că ar fi folosit avioane militare pentru a-şi transporta apropiaţii, până la cea de adulter şi corupere de minore.

Un grup de cinci fani ai lui Berlusconi s-a gândit chiar să îl propună pentru Premiul Nobel pentru Pace. Tinerii au întemeiat o organizaţie non-profit car se va ocupa de strângerea de semnături şi au creat şi un site pe internet unde explică motivele pentru care Berlusconi ar fi candidatul ideal pentru acest premiu.

Rolul pe care premierul italian l-a jucat în medierea crizei dintre Rusia şi Georgia din august 2008, când Berlusconi s-a folosit inclusiv de legătura de prietenie dintre el şi Vladimir Putin pentru a ?calma? spiritele, este considerat de autorii site-ului un motiv pentru care acesta ar merita premiul. Mai mult, spun autorii, Italia nu a mai câştigat acest premiu din 1907, asfel că ?ar fi un moment bun? ca un italian să candideze.

Antena3.ro

×
x close