Premierul israelian Benjamin Netanyahu consideră că programul nuclear iranian este cea mai mare ameninţare pentru Israel şi întreaga lume. Declaraţia a fost făcută duminică, în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Bar Ilan, la o zi după realegerea preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad , arată AFP.
"Cea mai mare ameninţare pentru Israel, Orientul Mijlociu şi întreaga lume este întâlnirea între arma nucleară şi islamul radical", susţine Netanyahu.
"Voi lucra în mod deosebit în cursul următoarelor călătorii ale mele la o coaliţie internaţională împotriva armamentului nuclear al Iranului", a adăugat premierul.
Atât Isrelul, cât şi puterile occidentale suspectează Teheranul că vrea să se doteze cu un arsenal nuclear.
Pe de cealaltă parte, iranienii nu pierd nici o ocazie de a aminti că Isrelul este singura putere nucleară din Orientul Mijlociu.
Antena3.ro