Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a spus președintelui american Joe Biden că ia în considerare să lovească armata iraniană, şi nu infrastructuri petroliere sau nucleare ale regimului de la Teheran.
Informația este publicată de cotidianul The Washington Post, semnalează Agerpres.
Statul evreu pregătește de două săptămâni riposta, după atacul iranian cu rachete din 1 octombrie, care a provocat distrugeri în Israel.
Teheranul a justificat atacul prezentându-l drept represalii pentru asasinarea, în Iran, a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, şi pentru uciderea, la Beirut, a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. În lovitura de la Beirut a fost ucis și un general din Gărzile Revoluționare Iraniene.
Ulterior bombardamentului iranian, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a promis un atac "mortal, precis şi surprinzător" împotriva Teheranului.
Netanyahu a vorbit cu Biden prima dată după șapte săptămâni
Potrivit The Washington Post, premierul Netanyahu a vorbit, miercurea trecută, la telefon cu președintele Biden, aceasta fiind prima convorbire telefonică între cei doi lideri în mai bine de șapte săptămâni.
Cu acea ocazie, Netanyahu a declarat că intenționează să lovească infrastructură militară iraniană, ca răzbunare pentru atacurile cu rachete iraniene.
Președintele american Joe Biden şi-a avertizat anterior aliatul împotriva oricărei încercări de a viza siturile nucleare ale Iranului şi s-a opus oricărei lovituri asupra instalațiilor petroliere ale acestei țări.
La rândul său, Teheranul a avertizat că atacarea infrastructurii sale va atrage un "răspuns şi mai puternic".
Un general al Gardienilor Revoluției a spus că orice lovitură împotriva siturilor nucleare sau energetice ale țării sale ar echivala cu trecerea unei "linii roșii".
Când ar urma să atace Israelul armata iraniană
Lovitura israeliană urmează să aibă loc înaintea alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie din SUA.
Ea va fi calibrată astfel încât să nu fie percepută ca o "ingerință" în acest proces electoral, susține una dintre sursele cotidianului american.
Nici biroul premierului israelian, nici Casa Albă nu au dorit să facă declarații pe acest subiect, a precizat The Washington Post.
Publicația mai notează că poziția mai moderată adoptată de Netanyahu în discuția cu Biden a influențat decizia acestuia din urmă de a livra Israelului un sistem puternic de apărare antirachetă.
Pentagonul a anunțat, duminică, desfășurarea în Israel a unui sistem THAAD antirachetă care acționează la mare altitudine și care va fi operat de militari americani.
Netanyahu, reacție la relatarea din The Washington Post
Guvernul israelian va lua în considerare opinia Statelor Unite, însă va calibra răspunsul său la atacul cu rachete lansat de Iran în funcție de interesul național, a declarat, marți, premierul israelian Benjamin Netanyahu.
"Ascultăm opiniile Statelor Unite, dar vom lua deciziile finale în funcție de interesul nostru național", a subliniat Netanyahu.
Reacția vine după relatarea publicată de cotidianul The Washington Post, potrivit căruia premierul de la Ierusalim i-ar fi spus președintelui SUA că Israelul intenționează să lovească instalații militare iraniene, însă nu şi obiective petroliere sau nucleare.
Potrivit The Washington Post, Netanyahu pregătește "un contraatac mai limitat", în contextul în care Joe Biden a indicat că nu sprijină un atac israelian asupra facilităților nucleare ale Iranului, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu ar risca o nouă escaladare, ce ar putea atrage și Statele Unite.
De asemenea, un atac asupra instalațiilor petroliere iraniene ar putea atrafe o creștere globală a preturilor la energie.
The Washington Post a mai scris că Israelul a transmis Statelor Unite că va pune capăt operațiunilor militare anti-Hezbollah în Liban în săptămânile următoare.