Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea „cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Netanyahu a transmis pe reţeaua X că „tocmai a părăsit spitalul Hadassah Ein Kerem", aflat la Ierusalim, biroul său precizând că premierul în vârstă de 75 de ani se simte bine.
Prime Minister Benjamin Netanyahu:
— Prime Minister of Israel (@IsraeliPM) January 2, 2025
"I salute our heroic fighters for the daring and successful operation deep in Syria. This was one of the most important preventive operations that we have taken against the efforts of the Iranian axis to arm itself in order to attack us
Acesta a fost operat duminică după ce a fost diagnosticat cu o „infecţie a tractului urinar din cauza unei hiperplazii benigne a prostatei", potrivit echipei sale.
Netanyahu le-a mulţumit în mesaj cetăţenilor israelieni pentru „rugăciunile, încurajările şi sprijinul" ce i-au fost transmise.
Marţi, premierul a părăsit pentru câteva ore spitalul pentru a asista la o şedinţă crucială a parlamentului dedicată votului bugetului naţional, la mai puţin de 48 de ore după operaţie.
În martie anul trecut, Benjamin Netanyahu a fost operat de hernie, după ce în iulie 2023 i s-a implantat un stimulator cardiac.