După autonomia aproape totală
obţinută de Catalunia în urmă cu doi ani, iată că a venit
şi rândul Belgiei să se confrunte cu probleme interne. Tema
divizării a fost lansată chiar de premierul ţării. Tensiunile
dintre flamanzi şi valoni au ajuns la punctul maxim, iar reformele
pe care premierul belgian Yves Leterme doreşte să le pună în
aplicare cât mai repede (este vorba de acordarea unor puteri
sporite parlamentelor regionale) schiţează deja certificatul de
deces al Belgiei. Gafând cu seninătate, mai mult sau mai puţin
voit, Leterme a declarat că „Belgia este un accident al istoriei”.
Flamandul Leterme a explicat că parlamentele din cele trei
regiuni (Flandra, Valonia şi Bruxelles) ar putea obţine dreptul de
a stabili taxele şi impozitele, prerogative care ar consfinţi
destrămarea Belgiei. Poziţia premierului nu este cu nimic
surprinzătoare. Leterme a fost premier al regiunii flamande înainte
să fie desemnat de regele Albert al II-lea să formeze un guvern
naţional după alegeri. Drept urmare, el este acuzat de francofoni
(valoni) că încearcă să sape groapa statului belgian pentru
a rămâne la conducerea unui stat flamand puternic.
Antena3.ro