Antena 3 CNN Externe Băiețelul de 8 ani al unei românce a murit în Belgia, în timp ce părinții se uitau la meciul Euro 2020

Băiețelul de 8 ani al unei românce a murit în Belgia, în timp ce părinții se uitau la meciul Euro 2020

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:49 15 Iun 2021 Modificat la 08:51 15 Iun 2021
Băiețelul de 8 ani al unei românce a murit în Belgia, în timp ce părinții se uitau la meciul Euro 2020
Sursa foto: pixabay

Sora mai mare a lui Davidi a fost cea care a dat alarma, imediat după meciul câștigat de naționala Belgiei împotriva celei a Rusiei, când a observat că fratele ei este de negăsit. După câteva minute de căutări, părinții băiatului au observat o minge plutind pe iaz și pantofii micuțului, pe mal.  

Chiar lângă terasa unde părinții au urmărit meciul se află un mare iaz de pescuit, iar lângă el sunt un castel gonflabil și câteva jucării. Davidi, în vârstă de 8 ani, s-a jucat toată seara, împreună cu sora lui mari mare, de 11 ani, pe malul iazului. Părinții băiatului, tată din Aalst și mama de origine română, au sosit la terasă mai devreme în acea seară, în jurul orei 18.30.

„Am băut împreună. Cei doi copii au fost unul lângă celălalt toată seara”, spune Helie Closse, o bună prietenă a familiei. Băiatul suferă de un handicap mintal și îi este mai greu să vorbească. „Sora lui a avut mereu grijă de Davidi.”

Imediat după ce meciul a luat sfârșit, fetița i-a anunțat pe părinți că nu își găsește fratele. Alături de prieteni, au plecat toți în căutarea acestuia. Au adus mașinile și au aprins farurile pentru a avea mai multă lumină. În momentul în care au găsit pantofii micuțului pe mal, aceștia au chemat serviciile de urgență, scrie Libertatea

La miezul nopții scafandrii au recuperat trupul băiețelului de pe fundul apei. Manevrele de resuscitare au fost în zadar, Davidi a fost declarat decedat.
 

×
Etichete: Belgia
x close