Antena 3 CNN Externe Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, finalizată

Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, finalizată

1 minut de citit Publicat la 09:11 28 Mar 2007 Modificat la 09:11 28 Mar 2007
Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, finalizată
Dioceza din Roma a finalizat pregătirea dosarului de beatificare a Papei Ioan Paul al Doilea. Potrivit unui purtător de cuvânt din cadrul instituţiei religioase, saptamana viitoare, cand se vor implini doi ani de la decesul iubitului Suveran Pontif, dioceza va înmâna Vaticanului zeci de mii de pagini de documente, cuprinse în dosarul canonizării sale, pentru a fi analizate.

Dosarul de canonizare a Papei Ioan Paul al II-lea, finalizat în timp record, va fi parafat, săptămâna viitoare, în cadrul unei ceremonii solemne. Printre cei aşteptaţi să participe la ceremonii se numără şi o misterioasă călugăriţă franceză, despre care Dioceza din Roma spune că ar fi fost vindecată de maladia Parkinson după ce s-a rugat la Papa Ioan Paul al Doilea. Identitatea călugăriţei este cunoscută doar de câţiva clerici şi medici. Ea şi-a descris experienţa într-o revistă ce aparţine monseniorului Slawomir Oder, însărcinat cu promovarea cazului sanctificării defunctului Papă.

Foarte multe voci au cerut ca Ioan Paul al Doilea să fie sanctificat fără derularea procesului beatificării, o decizie care stă în puterea Papei Benedict al 16-lea. Dacă experţii de la Vatican şi medicii stabilesc că vindecarea călugăriţei a fost un miracol, Papa Benedict poate dispune canonizarea defunctului Suveran Pontif. Potrivit regulilor Bisericii Catolice, va fi necesară dovada unui alt miracol, după beatificare, pentru ca Ioan Paul al Doilea să fie sanctificat.

Antena 3

×
x close