Forţele militare americane au utilizat, în timpul invaziei din Afganistan din 2001, baza aeriană Shamsi, situată la 200 de kilometri de oraşul pakistanez Quetta. În 2006, însă, guvernul pakistanez anunţa că baza respectivă a fost părăsită.
Potrivit datelor oficiale, de la baza Shamsi nu au mai fost lansate avioane teleghidate din 2006. Islamabadul chiar a cerut, la un moment dat, armatei americane să nu lanseze astfel de aparate de zbor în zonele tribale pakistaneze, pe motiv că ar pune în pericol viaţa civililor.
Însă, toate aceste declaraţii se pare că au fost false. Potrivit jurnaliştilor britanici, serviciul secret american (CIA) a comandat lansarea de avioane teleghidate chiar din 2006. Regiunea era tocmai bună pentru o astfel de acţiune: era aproape de Quetta, centru de putere al talibanilor, şi era situată pe ruta de infiltrare a militanţilor în Afganistan.
Poza care a stat la baza descoperirii arăta trei avioane care se pregăteau să decoleze, în interiorul bazei. Imaginile au fost şterse foarte repede de pe Internet. În prezent, mai există o singură fotografie în care se poate observa un hangar. Interesant este faptul că, în 2003, acest hangar nu exista.
Potrivit The Times, avioanele din fotografia Google Earth erau Predator-As. Acestea sunt capabile să zboare, fără întrerupere, mai mult de 600 de kilometri, la o viteză de peste 200 de km/h. În condiţiile în care Pakistanul dispune numai de aparate de zbor Galileo Falcos, avioanele din fotografie aparţin, cu siguranţă, armatei americane.
Sursă foto: www.timesonline.co.uk
Antena3.ro