Antena 3 CNN Externe Bătălia pentru Damasc. 5 morţi şi zeci de răniţi după explozia unei bombe

Bătălia pentru Damasc. 5 morţi şi zeci de răniţi după explozia unei bombe

<1 minut de citit Publicat la 15:19 07 Sep 2012 Modificat la 15:19 07 Sep 2012
Bătălia pentru Damasc. 5 morţi şi zeci de răniţi după explozia unei bombe
O bombă a explodat lângă o moschee din nordul Damascului, chiar în momentul în care credincioşii musulmani se întorceau de la rugăciunile de prânz, relatează televiziunea de stat siriană.
Conform acestei surse, cinci ofiţeri de securitate au fost ucişi, iar mai multe persoane au fost rănite grav.

"Un atac terorist, provocat cu ajutorul unei motociclete plină cu materiale explozive, a avut loc în preajma moscheei Rukniyeh, chiar în momentul în care credincioşii ieşeau din incinta acesteia" transmite postul TV.

Atacul survine pe fondul luptelor sângeroase dintre rebelii sirieni şi forţele fidele regimului Bashar al-Assad, pentru Damasc, un punct cheie al acestui conflict, pentru ambele părţi beligerante.

Armata siriană a trimis câteva sute de militari pentru a apăra poziţiile din cartierul Kazaz, situat la periferia oraşului şi care a fost luat cu asalt puternic azi-dimineaţă, de către opozanţii regimului Assad.

×
x close