Un scenariu luat în calcul de Administraţia Barack Obama privind tranziţia politică din Siria anticipează că preşedintele Bashar al-Assad va pleca de la putere în martie 2017, potrivit unui document obţinut de Associated Press.
Potrivit unei cronologii interne, realizate pentru oficiali americani care se ocupă de criza siriană, Assad îşi va "abandona" poziţia în martie 2017, odată cu el plecând şi "cercul său retrâns" de persoane.
Cronologia se bazează pe un plan elaborat, aprobat de ONU, care a fost iniţial prezentat la o conferinţă internaţională la Viena, în luna noiembrie. În conformitate cu această strategie, Siria va organiza alegeri prezidenţiale şi parlamentare în august 2017. În perioada de interimat, Siria va fi condusă de un organism de guvernare transnaţional.
În documentul obţinut de Associated Press, noul proces politic al Siriei ar trebui să înceapă în luna februarie. Va fi iniţiată o perioadă de tranziţie de 18 luni, în concordanţă cu planul aprobat de Consiliul de Securitate al ONU. Trimisul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a fixat data de 25 ianuarie pentru începerea negocierilor de pace între Guvern şi opoziţie, la Geneva.
În cronologia americană se preconizează aprobarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unui cadru de negocieri între reprezentanţii lui Assad şi opoziţie, care să conducă la formarea unui comitet de securitate în luna aprilie.
Acest lucru va fi însoţit de amnistierea unor membri ai Guvernului, armatei, ai unor lideri ai opoziţiei moderate şi luptători. Apoi, organismul de guvernare transnaţional va fi creat.
În mai, Parlamentul sirian se va dizolva, potrivit cronologiei. Consiliul de Securitate va reorganiza noua autoritate transnaţională şi va pregăti următorii paşi ai procesului de tranziţie.
Următoarele şase luni, începând cu luna mai până în noiembrie 2016, vor fi dedicate schiţării unei noi Constituţii. Cetăţenii sirieni vor avea ocazia să voteze documentul în cadrul unui referendum care va avea loc în ianuarie 2017.