Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este "o copilărie" ideea ca şi România să fie inclusă, după eşecul Nabucco, în proiectul gazoductului South Stream al operatorului rus Gazprom, obiectivul ţării noastre fiind să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze deja existente.
"Am văzut idei de genul că nu are nimic, acum vrem şi noi în South Stream. E o copilărie, obiectivul României este să îşi diversifice sursele de aprovizionare", a afirmat Băsescu, la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, informează
Mediafax. El a subliniat că "South Stream este menţinerea sursei de aprovizionare".
De asemenea, Băsescu a afirmat că "România nu vrea să rămână dependentă de un singur furnizor".
Totodată, preşedintele a afirmat că nu este la vârsta "pubertăţii politice" să creadă "vorbele de consolare" privind conectarea României prin prelungiri la conducta TAP, aleasă în detrimentul Nabucco pentru aprovizionarea cu gazul azer din zăcământul de la Şah Deniz.
"Sigur că România ar fi avut de câştigat dacă proiectul Nabucco se făcea. Eu nu sunt la vârsta pubertăţii să cred afirmaţia făcută că au câştigat amândoi pentru că din TAP vom face nişte prelungiri care vor acoperi statele prin care ar fi trebuit să treacă Nabucco. Am trecut de vârsta pubertăţii politice. Sunt vorbe de consolare, dar România trebuie să îşi ia soarta strategiei energetice în mâini", a afirmat Băsescu.
Reprezentanţii Guvernului din Kahazstan au propus părţii române o formulă în care să asigure livrarea de gaz kazah prin extensia din Bulgaria spre România a gazoductului care va fi construit în cadrul proiectului South Stream, susţine Guvernul într-un comunicat.
Subiectul a fost discutat în întâlnirea avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Kazahstan, cu omologul său, Serik Ahmetov, şi preşedintele companiei de stat KazMunaiGaz.
"Atât prim-ministrul Republicii Kazahstan, cât şi preşedintele Kazmunaigaz au vorbit, în cadrul întrevederii cu premierul Victor Ponta, despre oportunitatea unor noi investiţii în România. De asemenea, partea kazahă a avansat părţii române propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în România, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România", se arată în comunicat.