Antena 3 CNN Externe Băsescu: Preşedintele Ungariei nu respectă Constituţia României (VIDEO)

Băsescu: Preşedintele Ungariei nu respectă Constituţia României (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 03:31 18 Mar 2009 Modificat la 03:31 18 Mar 2009
Băsescu: Preşedintele Ungariei nu respectă Constituţia României (VIDEO)
Preşedintele Băsescu a declarat că şeful statului ungar, Laszlo Solyom, nu respectă Constituţia României, menţionând că toţi demnitarii statului maghiar sunt bineveniţi în România, cu cererea expresă ca nimeni să nu facă declaraţii care contravin Legii fundamentale.
Invitat la o emisiune tv, şeful statului a contrazis afirmaţiile conform cărora au existat inconsecvenţe în poziţiile exprimate de autorităţile române, de la ministrul Transporturilor până la directori de aeroporturi, în contextul vizitei preşedintelui Ungariei, pe 15 martie.

"Eu cred că lucrurile s-au făcut foarte transparent şi cu implicarea exactă a instituţiilor care aveau atribuţiuni", a spus Băsescu. Şeful statului a menţionat că preşedintele Solyom a anunţat că vine cu un avion militar şi cu un elicopter militar.

Potrivit lui Bsăescu, Solyom Laszla a anunţat că vine la "Autoguvernarea din Harghita", însă "Autoguvernarea secuiască nu există".

El a adăugat însă că nu ar fi fost o problemă să vină în România zece elicoptere militare ungureşti, precizând însă că acestea ar fi trebuit să ştie unde vin. "Nu puteau să vină la autoguvernarea Harghita, puteau să vină la Consiliul Judeţean Harghita". Chiar dacă şi-au modificat cererea, Băsescu arăta că era "prea târziu, se anulase survolul".
Întrebat de rigoarea manifestată cu ?o ţară prietenă şi aliată?, preşedintele a replicat: "Foarte aliată. O ţară aliată al cărui preşedinte vine frecvent în România şi care frecvent, prin declaraţiile sale, nu respectă Constituţia României. A făcut-o cu mine de faţă, în octombrie, când din politeţe am participat la venirea dânsului în secuime şi am participat la un miting", a spus Băsescu.

El a precizat că în octombrie a spus, lângă Solyom, că autonomia locală în România trebuie să fie la fel la Caracal şi la Odorheiul Secuiesc.

"Am avut o discuţie lungă cu dânsul, în spatele uşilor închise, în care i-am explicat că nu putem tolera abordări în afara Constituţiei României. Am avut o discuţie la Budapesta, am fost pus în situaţia, ca şef al statului, să dau un răspuns promt acolo, pentru că şeful statului român nu putea avea un răspuns cu ambiguităţi vizavi de Constituţia României, iar ca răspuns la discuţiile de la Budapesta şi la atitudinea mea absolut consituţională de acolo, ni se cere apobare pentru un survol cu aterizare la Târgu Mureş în vederea participării dânsului la evenimentele organizate de autoguvernarea de la Harghita", a spus Băsescu.

El a adăugat că partea română a dorit estomparea incidentului. "De aceea nu s-au dat explicaţii. Din păcate, la Budapesta au fost declaraţii şi puncte de vedere şi atunci astăzi a trebuit să aibă şi Ministerul de Externe un punct de vedere", a spus preşedintele.

Băsescu a declarat că va trebui explicat maghiarilor că liderii ungari, toţi şefii se stat, sunt bineveniţi în România, în calitate privată, însă cu cererea expresă ca prin poziţiile exprimate să nu încalce Constituţia României. "Acest lucru este nenegociabil, în interiorul excelentelor relaţii pe care le avem cu Ungaria. Acest lucru este nenegociabil: Constituţia României", a spus Băsescu.

"Până nu demult, exista un Vadim, în spatele căruia ne ascundeam toţi. Orice declaraţie a unui demnitar maghiar, care contravenea Constituţiei, era trecută cu vederea şi reacţiona Vadim Tudor şi cu asta ne simţeam toţi cu conştiinţa împăcată. Având întâlniri la nivelul şefului de stat, având ocazia să îi prezint punctul de vedere al şefului statului român preşedintelui Solyom, mi s-a părut inacceptabilă continuarea. Da? Şi mie, şi Ministerului de Externe", a adăugat şeful statului.




Antena3.ro

×
x close