Antena 3 CNN Externe Băsescu cere sprijin Germaniei pentru integrarea Moldovei

Băsescu cere sprijin Germaniei pentru integrarea Moldovei

Băsescu cere sprijin Germaniei pentru integrarea Moldovei
02 Iul 2007   •   14:39

Preşedintele român, Traian Băsescu, a solicitat omologului său german, Horst Kohler, aflat în vizită oficială în România, ca Republica Federală Germană să susţină introducerea Republicii Moldova în următorul val de extindere a Uniunii Europene. Întrevederile dintre Traian Băsescu şi Preşedintele Germaniei au loc la Palatul Cotroceni, iar unul dintre subiectele de discuţie a fost legat de Republica Moldova şi posibilitatea acesteia de a fi inclusă în grupul de ţări din Balvanii de Vest care se vor integra în UE în viitor. Potrivit administraţiei prezidenţiale, în timpul convorbirilor de la Cotroceni, va fi prezentată poziţia României faţă de teme de interes comun aflate pe agenda europeană şi internaţională, în scopul identificării posibilităţilor de intensificare a dialogului şi cooperării bilaterale.

Agenda vizitei lui Horst Kohler prevede întâlniri cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi cu preşedinţii celor două Camere, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu. În a doua zi a vizitei oficiale în ţara noastră, preşedintele Köhler se va afla la Sibiu, unde se va întâlni cu primarul oraşului şi conducerea Bisericii Evanghelice, precum şi cu membri ai comunităţii germane.

Rompres

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close