?The Times? - "Voi acorda Parlamentului un ultimatum. Să spunem 30 iunie. Dacă nu va adopta o nouă lege electorală până atunci, voi convoca un referendum", a declarat Traian Băsescu într-un interviu pentru cotidianul britanic. Jurnaliştii britanici comentează că preşedintele Traian Băsescu vrea să se folosească de sprijinul popular pe care îl are pentru a obliga Parlamentul să introducă o nouă lege electorală, care să prevadă cel puţin un element al sistemului de vot uninominal şi astfel să restabilească încrederea populară în politicienii săi.
Times remarcă şi că, după victoria din referendum, preşedintele doreşte un nou rol pentru Monica Macovei, demisă în aprilie din funcţia de ministru al Justiţiei. Potrivit sursei citate, Macovei a iniţiat anul trecut 127 de cazuri anticorupţie la nivel înalt, printre care cele împotriva unui ministru, a doi secretari de stat şi a şapte parlamentari.
Antena3.ro