Şeful executivului comunitar, Jose Manuel Barroso, a estimat miercuri că obiectivul preşedintelui rus, Vladimir Putin, acuzat de Kiev şi occidentali că dirijează o insurecţie prorusă în estul Ucrainei, este de a deţine ''controlul total al Ucrainei''.
''Nu spun că obiectivul său este neapărat să ocupe ţara, ci să aibă controlul total'', a declarat Barroso, informează AFP, potrivit
Agerpres.
''De fapt, el mi-a zis-o de mai multe ori că o Ucraină independentă este o creaţie a Occidentului'', a mărturisit preşedintele Comisiei Europene, în opinia căruia Ucraina reprezintă piesa centrală a proiectului de uniune vamală pe care Moscova vrea să-l realizeze împreună cu vecinii săi.
În plan emoţional, ca şi în cel intelectual, ''liderii ruşi - şi în mod vădit preşedintele Putin - nu au acceptat independenţa Ucrainei şi cred că ea ar trebui să facă parte din Rusia'', a mai spus Barroso.
Sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană şi de Statele Unite ale Americii au drept scop de a arăta că vor exista ''consecinţe grave'' pentru Rusia dacă ea continuă să destabilizeze Ucraina, potrivit lui Barroso.
În timp ce numeroşi observatori avansează ideea privind lipsa de unitate în cadrul UE pentru a adopta sancţiuni mai ferme, preşedintele Comisiei Europene a estimat că Uniunea Europeană face ''multe''.
''Ceea ce noi facem (sancţiunile - n.r.) va avea un impact mai mare decât ceea ce pot face SUA, pentru un simplu motiv: suntem primul partener comercial al Rusiei'', a subliniat Barroso.
Referitor la ameninţările ruse de sistare a livrărilor de gaze în direcţia Ucrainei, care ar putea perturba aprovizionarea UE, preşedintele Comisiei a reamintit, de asemenea, dependenţa Rusiei de UE.
''Este adevărat că unele dintre statele noastre sunt dependente de gaz, dar Rusia este ş ea foarte dependentă de Europa, deoarece noi suntem un client foarte bun'', a conchis Barroso.