Comisia Europeană aşteaptă să constate în continuare progrese în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, dar şi ca politicienii să ofere un exemplu "dându-se la o parte" atunci când există acuzaţii de corupţie sau decizii privind integritatea, a declarat, luni, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.
"Cu noua situaţie politică, un nou guvern şi un nou Parlament, trebuie accelerat procesul de reformă. Vrem să vedem progrese în continuare legat de independenţa justiţiei şi aşteptăm ca politicul, politicienii, să dea un exemplu dându-se la o parte, atunci când există decizii privind integritatea sau acuzaţii de corupţie", a spus Barroso, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta, potrivit
Mediafax.
Oficialul european a adăugat că CE aşteaptă să vadă progrese şi în cazul numirilor în "posturi-cheie" din Justiţie.
Comisia Europeană a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula "dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie" fiind înlocuită cu "în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal".
Raportul MCV preciza, în varianta publicată miercuri, că noul Guvern de la Bucureşti şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar trei dintre noii miniştri erau cercetaţi penal, iar cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţie a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate.
În aceeaşi zi,
premierul Victor Ponta a declarat că nu există trei miniştri suspectaţi de fapte de corupţie, aşa cum se menţionează în
raportul MCV prezentat ieri, ci numai doi.
Duminică,
preşedintele Traian Băsescun a adăugat că acest mesaj al Comisiei Europene cu privire la miniştrii cercetaţi este adresat premierului Victor Ponta. De asemenea,
şeful statului a apreciat că modificarea numărului miniştrilor cercetaţi penal din raportul MCV de către Comisia Europeană este "o eroare materială" care se produce şi în actele normative din România.