Preşedintele
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a felicitat Chişinăul pentru
progresele înregistrate anul trecut, dar a precizat că este
nevoie de mai multe reforme. Declaraţia a avut loc după întâlnirea
de ieri, de la Bruxelles, cu preşedintele Republicii Moldova,
Vladimir Voronin. Potrivit BBC România, progresele care trebuie
făcute se referă la capitolele democraţie, respectarea drepturilor
omului, a legilor şi a libertăţii presei.
Problema
relaţiilor tensionate dintre Republica Moldova şi România nu
a fost abordată în conferinţa de presă comună. Barroso a
declarat însă pentru BBC că Uniunea Europeană doreşte să
vadă relaţii de bună vecinătate între cele două ţări,
chiar dacă problema este una strict bilaterală.
Vizita lui Voronin
a avut loc cu câteva săptămâni înainte de
expirarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica
Moldova.
Antena 3