Antena 3 CNN Externe Barroso: Epidemia de Ebola ar putea deveni o ''catastrofă umanitară majoră''

Barroso: Epidemia de Ebola ar putea deveni o ''catastrofă umanitară majoră''

<1 minut de citit Publicat la 17:34 17 Oct 2014 Modificat la 17:34 17 Oct 2014
barroso.jpg
Epidemia de Ebola "nu este doar problema unor ţări din vestul Africii", dar s-ar putea transforma "într-o catastrofă umanitară majoră", a atras atenţia preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, citat de DPA.

Liderii din UE vor discuta despre criza Ebola la un summit la Bruxelles săptămâna viitoare, a spus Barroso.

Declaraţia a fost făcută de la Summitul Europa-Asia de la Milano, de la care se așteaptă lansarea unui apel la eforturi internaţionale suplimentare pentru a împiedica răspândirea virusului.

Febra hemoragică Ebola a dus la moartea a 4.493 de persoane din 8.997 de cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), conform celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), de până la 12 octombrie şi publicat miercuri la Geneva.


×
x close