Antena 3 CNN Externe Barosso avertizează statele membre UE

Barosso avertizează statele membre UE

Barosso avertizează statele membre UE
20 Iun 2007   •   07:53

Preşedintele Comisiei Europene a lansat un avertisment celor 27 de state din blocul european, cu numai două zile înainte de debutul summit-ului Uniunii Europene, de la Bruxelles. Într-o conferinţă de presă susţinută la Strasbourg, Jose Manuel Durao Barroso le-a transmis celor 27 să ia în considerare costurile unui eşec în ceea ce priveşte Tratatul constituţional, care ar putea distruge credibilitatea Uniunii.

Barroso a sfătuit în primul rând Polonia să nu blocheze un acord asupra Tratatului Constituţional şi a îndemnat toate statele membre să renunţe la pretenţiile exagerate. În caz contrar, a subliniat şeful Executivului european, există riscul destabilizării Uniunii Europene, care şi-ar putea pierde credibilitatea.


?Nimic nu poate reprezenta un simbol mai bun al potenţialului, ambiţiei şi determinării Uniunii Europene, decât ajungerea la un acord, săptămâna aceasta. Dar, pe acelaşi principiu, eşecul ne va afecta activitatea. Toate progresele înregistrate în ultimii ani vor fi în pericol?, a spus preşedintele Comisiei europene.

În acelaşi timp, şeful Comisiei Europene a insistat asupra necesităţii de a avea un Tratat constituţional reformat. Barroso s-a declarat optimist în ceea ce priveşte summit-ul Uniunii Europene, care va debuta mâine şi a apreciat că există şanse pentru a se ajunge la un compromis favorabil, care să deblocheze actuala situaţie.


Demnitarul a estimat că niciunul dintre cele 27 de state membre nu va veni la Bruxelles cu gândul că trebuie să blocheze negocierile pentru a avea câştig de cauză în privinţa apărării propriilor interese. ?Vă rog, evitaţi să lăsaţi impresia că vreţi să blocaţi negocierile. Nu este un pas inteligent. Nu este în interesul vostru.?, a declarat Barosso.
Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close