Mâna stângă a lui Afshin măsoară 6,7 centimetri, iar mâna sa dreaptă este de 6,4 centimetri, mâinile lui fiind de aproape trei ori mai scurte decât cele ale unui bărbat adult mediu.
Afshin este al patrulea cel mai scund bărbat verificat vreodată de Guinness World Records, cu o înălţime de 65,24 centimetri, potrivit Guinness World Records.
Când Guinness a vorbit pentru prima dată cu el, în luna decembrie, a spus: "Ştiu cine este cel mai înalt om din lume. S-ar putea să încap în palmele lui”.
La fel ca Afshin, Sultan Kösen, cel mai înalt om din lume, are un record stabilit pentru cele mai mari mâini din lume, fiecare măsurând 28,5 centimetri în lungime şi 30,48 centimetri în lăţime, ceea ce înseamnă că Afshin are dreptate, pentru că ar putea să se potrivească în mâinile lui Sultan.
Citește și: Mircea Lucescu va fi operat în Ucraina! Care sunt problemele de sănătate cu care se confruntă antrenorul
Afshin a fost descoperit într-un sat îndepărtat, situat în judeţul Bukan, provincia Azerbaidjan de Vest, Iran, şi poate vorbi atât kurdă, cât şi persană, folosind dialectul farsi.
Cu toate acestea, din cauza dimensiunii sale, Afshin nu a putut merge la școală şi nici nu a fost considerat apt pentru orice fel de slujbă când a devenit adult.
În prezent, el petrece mult timp urmărind desene animate şi răsfoind site-uri de social media, în special Instagram.
De asemenea, el trebuie să fie însoţit peste tot de părinţi, iar visul lui este acela de a conduce o mașină.
Pe de altă parte, Afshin este popular în mediul online, acolo unde creează conținut pentru oamenii care îl urmăresc.
"Îmi place atenţia pe care o primesc de la oameni. Mă face să mă simt special”, a spus el, potrivit Mediafax.