Un terminal de plecări al aeroportului Schiphol din Amsterdam a fost evacuat pentru scurtă vreme luni după ce un bărbat a afirmat că are o bombă asupra sa, a anunţat poliţia naţională într-un comunicat, relatează Reuters.
Poliţia a precizat că bărbatul a fost arestat şi că terminalul de plecări 3 a fost evacuat "ca măsură preventivă".
În comunicat se mai precizează că operaţiunile normale sunt în curs de reluare pe aeroport.