Takashi Miyagawa, în vârstă de 39 de ani, din Japonia, a fost arestat de autorități, după ce a amăgit 35 de femei în același timp, cu promisiunea unei relații serioase, doar pentru a primi mai multe cadouri de ziua lui, de la acestea.
Strategia bărbatului a dat roade, și într-un timp foarte scurt, acesta a primit mai multe bunuri în valoare de 767 de euro și un costum în valoare de 230 de euro. Într-un sfârșit, iubitele lui și-au dat seama că bărbatul profita de ele în același timp, și au înființat o asociație pentru femeile care i-au căzut victime.
Se pare că Miyagawa îi spusese uneia dintre iubitele sale de 47 de ani că ziua lui este pe 22 februarie, iar alteia, în vârstă de 40 de ani, că ziua lui era în iulie, iar unei alte femei de 30 de ani, i-a menționat că s-ar fi născut în aprilie. Ziua lui realaă de naștere se pare că ar fi 13 noiembrie.
Mi-a spus că vrea să-și petreacă restul zilelor alături de mine
Potrivit autorităților, acest "Don Juan" și-a întâlnit victimele în timp ce lucra pentru o companie de marketing care comercializa dușuri cu hidrogen și alte produse.
Una dintre femeile care au fost manipulate sentimental de către bărbat a povestit cum Miyagawa a sărutat-o la a doua întâlnire.
"I-am spus că nu vreau să fac asta decât dacă este cineva care vrea să se căsătorească și care vrea să fie cu mine pe viitor, iar el mi-a spus că are intenții serioase și că vrea să-și petreacă restul zilelor alături de mine".