Antena 3 CNN Externe Un electrician s-a dat drept doctor şi a operat pe masa din bucătărie, în Germania

Un electrician s-a dat drept doctor şi a operat pe masa din bucătărie, în Germania

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 12:23 29 Oct 2021 Modificat la 12:29 29 Oct 2021
masa bucatarie cutit
Sursa foto: Pexels

Electricianul în vârstă de 66 de ani a declarat unui tribunal regional din München că a efectuat procedurile la cererea bărbaților.

Inculpatul, al cărui nume nu a fost făcut public din motive de confidențialitate, a susținut că inițial a oferit servicii sexuale pe site-uri sadomasochiste pentru a câștiga bani pentru achitarea datoriilor.

Ulterior, bărbatul ar fi început să efectueze operații pe masa sa din bucătărie din orașul Markt Schwaben, spunându-le victimelor că este un profesionist medical calificat, a informat agenția de presă germană dpa.

Inculpatul a declarat instanței că a castrat sau a amputat parțial organele genitale a opt bărbați în perioada iulie 2018 – martie 2020. Dar a negat responsabilitatea pentru moartea unui bărbat, care a murit la câteva zile după o procedură.

Trupul mortului a fost găsit într-o cutie de către poliție trei săptămâni mai târziu.

Procurorii l-au acuzat pe inculpat de omor pentru că nu a chemat ajutor în cazul bărbatului decedat și vătămare corporală gravă și periculoasă, potrivit The Guardian.

×
x close