Victima nu a depus plângere, însă poliţiştii încearcă să-l identifice pe bărbat pentru a-l amenda, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Poliţia i-a cerut lui Sue Turton o copie a casetei, a indicat jurnalista într-un comunicat, recunoscând că numeroase persoane au găsit incidentul ?amuzant?.
?Nu vreau să-l pedepsesc în faţa unui tribunal. Însă mi-am spus: dacă accept un astfel de comportament fără să reacţionez, ce speranţă pot avea femeile care sunt pipăite astfel în public?, a explicat ea.
?Pe un plan personal, găsesc acest incident umilitor şi nerespectuos faţă de oamenii în dificultate a căror situaţie o prezentam", a adăugat ea.
Rompres