
"Shakira va face parte dintre persoanele cărora Obama le-a propus să facă parte din "Comisia consultativă prezidenţială privind excelenţa educativă pentru hispanici"", a precizat Casa Albă într-un comunicat dat publicităţii.
Născută în Columbia dintr-un tată de origine libaneză, Shakira, în vârstă de 34 de ani, a fost recompensată de două ori cu Premiul Grammy. Ea este implicată şi în acţiuni umanitare prin intermediul ONG-ului său 'Barefoot Foundation'.