Candidatul
democrat la preşedinţia Statelor Unite, Barack Obama, a ajuns în
această dimineaţă în Irak. Vizita, de scurtă durată, face
parte din turneul început de senatorul de Illinois în
Orientul Mijlociu şi în Europa. Obama avea programate
întrevederi cu comandantul trupelor americane în Irak,
dar şi cu premierul irakian.
Irakul
este al treilea stat din Orientul Mijlociu pe care-l vizitează
candidatul democrat la preşedinţie, după Afganistan şi Kuweit.
Senatorul de Illinois a precizat că, în cazul în care va
deveni preşedinte, va retrage un important contingent de militari
americani din această ţară, în cel mult doi ani. Senatorul
are planuri mari şi pentru teatrul de război din Afganistan.
"Situaţia
din Afganistan este precară şi necesită măsuri urgente. Cred că
acesta trebuie să fie scopul nostru principal, în lupta
împotriva terorismului", a declarat Obama.
Candidatul
democrat consideră că adevăratul front al războiului împotriva
terorismului nu este în Irak, ci în Afganistan.
"Este
timpul să retragem o parte din trupele din Irak şi să le mobilizăm
în Afganistan şi cred că trebuie să profităm de această
ocazie. Acum este momentul", spune Barack.
Senatorul
de Illinois îşi va continua turneul cu o serie de vizite în
Germania, Franţa şi Marea Britanie.
Antena3