Fizicul impresionant al lui Barack Obama este subiectul numărul unu pe internet şi la multe televiziuni americane. Subiectul este tratat intens după ce preşedintele ales al SUA a fost fotografiat la bustul gol pe o plajă din Hawaii, acolo unde îşi petrece vacanţa.
Preşedintele şi-a arătat pectoralii lucraţi şi stomacul plat, dovadă clară a unei rutine obişnuite ce implică fitness-ul.
Astfel, fotografiile cu Barack Obama sunt cele mai recente dintr-o serie ce a cuprins cei mai importanţi lideri mondiali.
Tony Blair a fost fotografiat pe o plajă din Caribe în 2006, dezvăluind trupul unui om care s-a bucurat peste 10 ani de recepţiile diplomatice şi banchetele de stat.
Omologul său francez Nicholas Sarkozy părea şi el puţin supraponderal când a fost fotografiat în timp ce era cu barca în SUA anul trecut. Revista Paris Match s-a afaşt în mijlocul unui scandal după ce s-a demonstrat că a retuşat pozele pentru a elimina excesul de grăsime al preşedintelui.
Iar până acum, cel mai frumos trup al unui lider mondial se considera că aparţine lui Vladimir Putin, actualul premier rus care a fost fotografiat în timpul unei ieşiri la pescuit în Siberia.
Fotografiile au fost publicate de Bauer-Griffin, o agenţie foto cunoscută mai ales celor interesaţi de brârfele de la Hollywood. Fotograful este Chris Behnke, care se plimba pe plajă în căutarea unor fotografii cu casa în care stărea preşedintele, a explicat proprietarul agenţiei, Frank Griffin. Acesta arăta că Obama nu se ascundea.
Antena3.ro