În absenţa acordului în Congres, o operaţiune în Siria ar trebui desfăşurată de o „coaliţie de voluntari", ca cea care l-a îndepărtat de la putere pe Saddam Hussein.
Rusia, principalul aliat al Damascului, nu a pierdut ocazia de a sublinia similitudinea şi de a aminti că invadarea Irakului în 2003 se baza pe informaţii false privind prezenţa în Irak a unor arme de distrugere în masă, în momentul în care americanii şi europenii afirmă din ce în ce mai deschis că armata siriană a condus un atac masiv cu armă chimică împotriva unei periferii a Damascului, săptămâna trecută.
Secretarul de Stat John Kerry, care a criticat „graba" lui George W. Bush de a pleca la război în Irak, a calificat drept o „indecenţă morală" presupusa folosire a gazelor toxice împotriva populaţiei.
Dar „de această dată este cu totul diferit", consideră Richard Gowan, de la Universitatea din New York. „Doar un susţinător încrâncenat al teoriei complotului poate pretinde că Obama vrea să ajungă acolo, în timp ce administraţia Bush intenţiona clar să invadeze Irakul în 2003".
În perioada respectivă, Germania şi Franţa s-au opus operaţiunii, în timp ce Londra l-a susţinut pe George Bush. De această dată, principalele puteri europene sunt de acord, preşedintele francez François Hollande invocând „responsabilitatea de a proteja civilii".
Dar lansarea câtorva rachete de croazieră va fi mai uşoară decât găsirea unui acord în Consiliul de Securitate pentru a se pune capăt unui conflict care a provocat peste 100.000 de morţi din martie 2011. Rusia şi China şi-au exprimat deja dreptul de veto în cazul a trei rezoluţii precedente, propuse de occidentali pentru a exercita presiuni asupra preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
„Moscova şi Beijingul vor condamna fără îndoială orice acţiune militară dar Washingtonul este convins că acţiunea împotriva Damascului este justificată din punct de vedere moral, iar reţinerea de care a dat dovadă Obama până în prezent ar trebui să îl ajute să îşi susţină cauza", explică Richard Gowan.
Washingtonul „caută un echilibru" între o acţiune militară destul de puternică „pentru a impune ideea că există într-adevăr linii roşii care nu trebuie depăşite" şi una nu foarte puternică sau de durată, „pentru a nu face din Statele Unite unul dintre protagoniştii acestui război civil", spune Richard Haas, preşedintele Council on Foreign Relations şi fost diplomat american.
Aşa cum Statele Unite şi aliaţii lor s-au sprijinit pe NATO, evitând ONU, pentru a bombarda Serbia în 1999, ei ar putea din nou „să dea dovadă de un oarecare multilateralism" sprijinindu-se pe NATO sau pe ţările arabe ostile lui Bashar al-Assad, a adăugat Richard Haas.
Totuşi, Obama „îşi va da seama că susţinerea internaţională pentru o operaţiune militară americană se erodează rapid dacă aceasta trece de la o acţiune punitivă limitată, legată de armele chimice, la o tentativă de înlăturare a regimului", a avertizat Richard Gowan.
