Preşedintele în exerciţiu al SUA, Barack Obama, l-a atenţionat marţi pe succesorul său la Casa Albă, Donald Trump, că este important să primească în mod constant rapoarte din partea serviciilor secrete, în caz contrar riscă să 'zboare în orb', transmite agenţia EFE.
Reacţia lui Obama survine după ce Trump a spus că în opinia sa aceste rapoarte pe care serviciile de 'intelligence' le trimit zilnic la Casa Albă nu sunt necesare, pentru că este el suficient de 'inteligent'. 'Nu am nevoie să mi se spună acelaşi lucru cu aceleaşi cuvinte în fiecare zi în următorii opt ani', a completat preşedintele ales.
Dar lumea actuală este 'foarte complicată' şi 'indiferent cât de bine pregătit ai fi, trebuie să ai acces la cea mai bună informaţie posibilă pentru a lua cele mai bine decizii', i-a transmis luni seară Obama într-un interviu acordat postului Fox la emisiunea satirică 'The Daily Show'.
Dacă nu vezi 'perspectiva detaliată' oferită de experţii în informaţii este la fel ca şi când ai 'zbura în orb', a insistat preşedintele în exerciţiu, care a admis că aceşti profesionişti din serviciile secrete nu sunt chiar oameni perfecţi, dar sunt în schimb 'patrioţi' care 'muncesc din greu'.