În ciuda recentelor probleme din tabăra sa, Preşedintele Statelor Unite Barack Obama are în continuare încredere în gărzile sale de corp, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt. O parte din agenţii responsabili cu securitatea preşedintelui au fost rechemaţi la Washington în urma unor presupuse relaţii cu prostituate în Columbia, relatează AFP.
"Preşedintele are încredere deplină în Secret Service", o unitate de elită a poliţiei federale însărcinată cu protecţia sa, a dat asigurări Jay Carney într-o conferinţă de presă la Cartagena, unde Obama participă la un summit al Americilor.
"Secret Service a spus, vă trimit către aceste declaraţii, că acest incident nu a avut efect asupra securităţii preşedintelui", a insistat el.
Vineri seara, un purtător de cuvânt al Secret Service a prezentat "acuzaţii de rea conduită formulate împotriva unor agenţi din cadrul acestei (unităţi) de poliţie la Cartagena, în Columbia, înainte de vizita preşedintelui", fără să facă alte precizări cu privire la presupusele fapte reproşate acestor poliţişti.
"Ceea ce ne interesează aici, lucrul căruia i se consacră preşedintele, sunt reuniunile la care participă, potenţialul formidabil pe care integrarea economiilor Americilor o reprezintă pentru dezvoltarea exporturilor americane, creşterea întreprinderilor americane şi ajutarea la crearea de locuri de muncă pentru americani", a subliniat purtătorul de cuvânt.