Barack Obama a ales Canada, pentru prima sa vizită în străinătate, în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Obama a discutat cu premierul canadian, Stephen Harpe, despre criza financiară, războiul din Afganistan, dar şi despre noua politică externă a Statelor Unite. Canada reprezintă o destinaţie aproape obligatorie pentru Barack Obama. Trei dintre ultimii patru lideri ai Statelor Unite au venit, în primele lor vizite, în Canada.
"Am ales Canada pentru prima mea vizită pentru a sublinia importanţa şi apropierea relaţiilor dintre cele două ţări şi pentru a confirma angajamentul Statelor Unite de a coopera cu vecinii a înfrunta probleme", a spus Barack Obama.
La finalul discuţiilor, Obama a ţinut o conferinţă de presă comună cu Harper unde au fost anunţate principalele teme de discuţie dintre cele două state. Premierul canadian a anunţat că Statele Unite şi Canada trebuie să coopereze pentru ameliorarea crizei economice prin măsuri de stimulare a economiei: ?Domnule preşedinte Obama aştept cooperarea dumneavoastră în perioada următoare pentru a rezolva aceste probleme şi pentru consolidarea relaţiilor dintre ţările noastre?.
Un alt punct de pe agenda de discuţii a fost protejarea mediului şi securitatea energetică. Mai mult cei doi au convenit ca oamenii de ştiinţă din cele două ţări vecine să coopereze pentru dezvoltarea de noi tehnologii pentru reducerea poluării. Canada reprezintă cel mai important furnizor de petrol al Statelor Unite şi este o sursă mult mai stabilă decât Orientul Mijlociu.
Majoritatea canadienilor cred că administraţia Bush a fost dezastruoasă şi il consideră pe fostul preşedinte american mai periculos decât liderul al-Qaida, Osama bin Laden. În schimb, Obama este privit cu simpatie de peste 80% dintre canadieni.
Antena 3