Un grup de hoţi italieni de tablouri, printre care figurează şi un român, a fost arestat în Italia, relatează
Mediafax. Hoţii au furat 12 tablouri celebre, de la o persoană bogată din Monaco.
Operele aparţin unor artişti precum Giorgio Morandi, Andy Warhol, Fernand Leger, sau Virginio Ghiringhelli. Tablourile valorează aproximativ 2, 5 milioane de euro.
Banda era alcătuită din doi italieni cu vârstele cuprinse între 46 şi 50 de ani, dintre care unul recidivist şi un român de 36 de ani.
Una dintre picturi a fost descoperită în bagajele hoţilor. Celelalte tablouri au fost găsite ulterior într-o valiză dintr-un container, într-o curte din Albenga (oraş aflat în apropierea graniţei cu Franţa).
"Acestea nu sunt uşor de revândut. Ele sunt uşor de identificat şi datorită etichetelor de pe spate, care relevă trecerea lor prin cele mai importante galerii europene (inclusiv Tate Gallery din Londra)", a explicat Andrea Ilari, din cadrul autorităţilor italiene.