Secretarul general ONU, Ban Ki-Moon, a condamnat atentatul comis marţi la Istanbul, denunţând o "crimă odioasă" şi cerând aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili, informează
Le Figaro.
"Este vorba de o crimă odioasă. Cei responsabili de acest atac trebuie aduşi rapid în faţa justiţiei", a declarat Ban Ki-Moon.
"Transmit sincere condoleanţe rudelor victimelor, guvernelor din Turcia şi Germania", a spus secretarul general ONU.
Un terorist sirian s-a aruncat în aer, marţi, într-o zonă turistică din cartierul Sultanahmet, în Istanbul, provocând moartea a cel puţin zece persoane şi rănirea altor zeci. Potrivit autorităţilor turce, nouă dintre cele zece persoane care au murit sunt cetăţeni germani. Atacul este atribuit reţelei teroriste Stat Islamic.