Antena 3 CNN Externe Motivul pentru care un avion Ryanair a aterizat de urgență, din cauza a doi tineri. Toți pasagerii au fost revoltați: "Asta e tot ce au făcut?!"

Motivul pentru care un avion Ryanair a aterizat de urgență, din cauza a doi tineri. Toți pasagerii au fost revoltați: "Asta e tot ce au făcut?!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:45 09 Apr 2024 Modificat la 20:45 09 Apr 2024
avion
Motivul pentru care un avion Ryanair a aterizat de urgență, din cauza a doi tineri. Toți pasagerii au fost revoltați: "Asta e tot ce au făcut?!" Sursa foto: Gettyimages

Doi dintre pasagerii aflaţi la bord au desfăcut în timpul zborului o sticlă de Disaronno, pe care o cumpăraseră de la duty-free, declanșând un incident major.

Cei doi bărbați au fost evacuați din avion după o aterizare de urgență în Barcelona, deoarece încălcau regulile companiei aeriene.

La sosire, au fost întâmpinați de forțele de ordine. Pasagerii au fost nemulțumiți de măsurile drastice luate de echipajul de zbor.

Imaginile postate pe rețelele de socializare îi arată pe cei doi pasageri râzând în timp ce o stewardesă pare să informeze gărzile de securitate despre situație.

Bărbații sunt surprinși adunându-și bagajele, în timp ce stewardesa îi privește cu nemulțumire, cu mâinile în șolduri.

Unul dintre pasagerii evacuați încearcă să-și recupereze bagajul din compartimentul deasupra capului, sub privirea severă a însoțitoarei de bord.

După ce greșește compartimentul, el extrage un rucsac albastru și este escortat afară din avion de unul dintre agenții de securitate.

În filmulețele postate online, se pot auzi și comentariile altor pasageri din avionul companiei Ryanair, potrivit Mirror.

"Câteva pahare în plus, dar nu au făcut nimic”, spune unul dintre aceştia. O femeie poate fi auzită răspunzând: "Asta e tot ce au făcut? Mii de lire sterline doar pentru că au deschis o sticlă de Disaronno?”.

"Este ridicol. Zborul spre Alicante a fost oprit în Barcelona pentru că cineva a băut o sticlă de Disaronno. Minunat! Câte mașini de poliție sunt afară? Două şi o dubă specială. Doi băieți au băut o sticlă de Disaronno....”, comentează un alt pasager.

Înregistrarea a fost postată pe rețelele de socializare vineri (5 aprilie) de către utilizatoarea Sonia, care a primit peste 21.700 de aprecieri și peste 1.230 de comentarii din partea utilizatorilor de rețele sociale, care au rămas divizați.

O persoană a scris: "Stilul britanic!”. Un altul a spus: "Nu aveți voie să beți băuturi duty-free în avion. Un concept simplu de înțeles; nu vă supuneți însoțitorilor de bord. Niște idioți, mă refer la oamenii care comentează în video că nu au făcut nimic greșit”.

Şi comentariile au continuat să curgă pro şi contra măsurilor luate de personalul de la bordul zborului  spre Alicante.

×
x close