Şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion luni în statul american Maryland, victimele fiind cele trei persoane aflate la bord, precum şi o femeie şi doi copii ai acesteia care se aflau în casa peste care a căzut aparatul de zbor, au anunţat pompierii, relatează
Reuters.
Aparatul de tip Embraer EMB-500, avion privat cu două reactoare, era în faza de apropiere şi trebuia să aterizeze pe aeroportul comitatului Montgomery, în Maryland, când s-a prăbuşit peste o zonă rezidenţială, a precizat Agenţia Federală de Aviaţie (FAA).
În urma prăbuşirii s-a declanşat un incendiu care a distrus două case şi a avariat alte trei. Pilotul avionului, Michael Rosenberg, profesor de epidemiologie la Universitatea din Carolina de Nord, a mai fost implicat în 2010 în prăbuşirea unui avion care se îndrepta spre acelaşi aeroport.
Anchetatorii au deschis o investigaţie pentru a stabili cauzele accidentului.