Antena 3 CNN Externe Un avion militar rusesc a încălcat spațiul aerian al Suediei

Un avion militar rusesc a încălcat spațiul aerian al Suediei

avion
Un avion militar rusesc a încălcat spațiul aerian al Suediei
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Iun 2024   •   18:25

Suedia afirmă că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerianla est de insula Gotland, în Marea Baltică. Aparate suedeze au interceptat un avion militar rusesc după ce a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, în ziua de vineri, au anunţat forţele armate ale acestei ţări nordice, potrivit Reuters.

Ministrul suedez de Externe, Tobias Billstrom, a calificat încălcarea spaţiului aerian drept "inacceptabilă" şi a declarat că oficiali ai Ambasadei Rusiei la Stockholm vor fi convocaţi la ministerul său în legătură cu acest incident.

"Suntem în contact strâns cu aliaţii şi partenerii în legătură cu evenimentele din zona noastră imediată", a declarat Billstrom pentru Reuters în comentarii trimise prin e-mail, potrivit Agerpres.

Ambasada Rusiei în Suedia nu a răspuns, deocamdată, la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Citește și: Kamala Harris a anunțat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

Forţele armate suedeze au precizat într-un comunicat că avioane Gripen au fost trimise pentru a intercepta avionul rusesc, un SU-24, după ce nu a răspuns la un avertisment radio din partea controlorilor de trafic aerian militari.

Şeful forţelor aeriene suedeze, Jonas Wikman, a declarat că incidentul a relevat o lipsă de respect faţă de integritatea teritorială a Suediei. "Am urmărit întregul lanţ al evenimentelor şi am fost la faţa locului pentru a interveni", a spus el.

Incidentul de vineri intervine în timp ce Suedia, cel mai nou membru al NATO, şi câţiva dintre noii săi aliaţi participă la exerciţii navale în Marea Baltică.

Armata suedeză a declarat că încălcări similare din partea avioanelor ruseşti au avut loc ultima dată în 2022, când două avioane SU-27 şi două SU-24 au încălcat spaţiul său aerian tot în apropiere de Gotland.

Finlanda a declarat separat, vineri, că suspectează că patru avioane militare ruseşti i-au încălcat spaţiul aerian în data de 10 iunie, conform agenţiei de presă citate.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close