Pompierii au scos două persoane din avion, care au fost transportate la spital. Acestea au fost rănite după ce avionul de mici dimensiuni s-a răsturnat și s-a prăbușit pe plaja Santa Monica, un loc extrem de cunoscut din regiunea Los Angeles, unde petrec timp atât turiştii internaţionali, cât şi localnici.
Potrivit Administrației Federale a Aviației, pilotul a efectuat aterizarea de urgență după ce a raportat probleme la motor. Agenția a precizat că avionul tocmai plecase de pe aeroportul din Santa Monica spre Malibu.
Salvamarii din Los Angeles County au declarat că două persoane au fost scoase și au suferit răni.
Autoritățile au declarat ulterior că un fost primar din Santa Monica, California, a murit în accidentul aerian. Rex Minter era pasager în avionul monomotor Cessna care a decolat de pe aeroportul Santa Monica joi, în jurul orei 15:00, în drum spre Malibu. Pilotul a fost transportat la spital.
Primăria din Santa Monica și actualul primar Gleam Davis au confirmat decesul lui Minter.
Potrivit unei înregistrări de zbor, pilotul a raportat probleme la motor și a încercat să se întoarcă la aeroport, dar apoi a decis să aterizeze de urgență, a relatat KCBS-TV.
Într-o înregistrare difuzată de KTTV-TV, controlul traficului aerian îl avertizează pe pilot că "aterizarea pe plajă va fi pe propriul risc". "Aș fi vrut să am altă opțiune", ar fi răspuns pilotul.
Înregistrarea video a arătat cum avionul coboară pentru o aterizare pe plajă, dar lovește apa la țărm și se răstoarnă la sud de Santa Monica Pier.