Antena 3 CNN Externe Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă din Franţa. Trei persoane au murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă din Franţa. Trei persoane au murit

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:30 30 Iun 2024 Modificat la 22:30 30 Iun 2024
avion pr?busit autostrada franta
Avion de mici dimensiuni prăbușit pe o autostradă din Franţa. Sursa foto: X

Trei persoane au murit, duminică, după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbușit pe o autostradă din Franţa, relatează AFP, notează Agerpres. 

Accidentul, care s-a produs după-amiază în regiunea Parisului, pare să fi avut loc după ce aparatul de zbor Cessna a lovit o linie de înaltă tensiune. Niciun vehicul nu a fost afectat pe autostradă.

"Cei trei ocupanţi ai avionului care tocmai decolase de pe aerodromul Lognes au murit", a indicat parchetul. Victimele sunt "doi bărbaţi şi o femeie", a adăugat sursa citată.

Autostrada a fost blocată în ambele sensuri de circulaţie, a anunţat o sursă din poliţie. Jandarmeria transporturilor aeriene efectuează o anchetă în acest caz. Biroul de Investigaţii şi Analize pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (BEA) a deschis, de asemenea, o anchetă.

 

 

×
x close